Asigurarea egalităţii de şanse prin management educaţional şi servicii de asistenţă psihopedagogică în context european
5/30/2019Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Arad organizează la Arad, în perioada 30 mai – 1 iunie 2019, în parteneriat cu Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, a doua ediție a Conferinţei Internaţionale Asigurarea egalităţii de şanse prin management educaţional şi servicii de asistenţă psihopedagogică în context european, oferind oportunitatea de a aduce împreună specialişti cu notorietate, cu iniţiativă şi cu expertiză în domeniul educației, managementului școlar, asistenței psihopedagogice și învățământului special din Belgia, Germania, Republica Moldova, Ungaria, România. „Este o conferință importantă pentru specialiștii din domeniul educație pe care suntem bucuroși să o găzduim la universitatea noastră. Egalitatea de șanse este un principiu de bază al sistemului de învățământ românesc și sunt convinsă că orice demers care poate contribui la implementarea lui în cadrul
învățământului superior și preuniversitar este binevenit” a declarat rectorul UAV, prof.univ.dr. Ramona Lile.
„Scopul evenimentului este acela de a contribui la asigurarea egalităţii de şanse pentru toţi elevii şi tinerii în context european, la internaţionalizarea serviciilor de asistenţă psihopedagogică, la realizarea unităţii de scopuri şi principii în învăţământ, precum şi la promovarea cooperării interinstituţionale pentru o mai eficientă valorificare a tuturor resurselor, în vederea optimizării demersurilor comune pentru un management de calitate în domeniul asistenţei psihopedagogice al sistemului educaţional românesc” a punctat directorul CJRAE Arad, Ovidiu Toderici.
Deschiderea oficială a Conferinței Internaționale are loc azi, joi, 30 mai 2019, de la ora 14, în sala de conferințe a Universității „Aurel Vlaicu” Arad, complex M, urmată fiind de premierea voluntarilor arădeni din cadrul Strategiei Naționale de Acțiune Comunitară.
Prezentarea lucrărilor și workshop-urile din agenda Conferinței se va desfășura în Complexul M al Universității „Aurel Vlaicu” Arad și la Colegiul Național „Moise Nicoară” Arad.