Oferte europene pentru studenţii UAV

5/21/2013

Oferte europene pentru studenţii UAV ARAD.

Şansa le surâde studenţilor de la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad care pot alege să studieze în universităţi din Europa. Totul graţie programului Erasmus care oferă oportunitatea de a studia gratis în oricare din cele 40 de universităţi partenere din program. Între trei şi şase luni, studenţii arădeni de la UAV pot învăţa în Portugalia, Italia, Germania, Franța, Polonia, Cipru, Ungaria, Spania, Danemarca, Belgia, Cehia, Bulgaria, Grecia sau Turcia. Studii recunoscute la întoarcerea acasă şi care aduc un plus la orice CV-ul. Pentru că şase luni petrecute într-o universitate din Europa nu înseamnă doar un plus de cunoştinţe ci şi un plus de experienţă. „Este o ocazie unică de a studia, pe bani europeni, într-o altă ţară. O şansă pe care ne bucurăm că o putem oferi studenţilor noştri. Fiecare din cei care au fost plecaţi prin programul Erasmus au avut un singur regret: imposibilitatea de aplica din nou. Dincolo de cunoştinţele dobândite, acest program reprezintă şansa de a interacţiona cu o altă cultură, de a învăţa o altă limbă, de a vedea locuri unde poate nu vor mai ajunge niciodată” a punctat preşedintele UAV, prof.univ.dr. Lizica Mihuţ.

Mai mulţi bani În ultimii ani a crescut valoarea granturilor pe care studenții le primesc pentru a studia în străinătate, granturi care diferă în funcție de țara de destinație. Spre exemplu, anul trecut, un student care a fost în Portugalia a primit 333 de euro lunar, în acest an 438. În Spania, valoarea grantului a fost 369 de euro în 2011-2012, anul acesta 503. În Italia, 405 euro anul trecut, 549 în acest an.

JA+M.A.

Locuri disponibile Inginerie – 5 locuri, Științe Economice – 6 locuri, Științele Educației, Psihologie și Asistență Socială – 8 locuri, Inginerie Alimentară – 6 locuri, Științe Umaniste – 4 locuri, Educație Fizică și Sport – 2 locuri, Design – 2 locuri, Științe Exacte – 4 locuri, Teologie – 3 locuri. Mai multe informaţii pe site-ul universității www.uav.ro