UAV: „Memento Moise Nicoară!”
11/9/2014Cu prilejul aniversării a 230 de la naşterea cărturarului arădean Moise Nicoară Universitatea „Aurel Vlaicu” a organizat în prima vinere din noiembrie un fastuos simpozion, menit a puncta evenimentul.
Găzduită de către Consiliul Judeţean Arad, manifestarea a reuşit să adune laolaltă deopotrivă cadre didactice universitare, profesori de liceu, oameni politici, studenţi şi elevi.
Preşedintele Consiliului Academic al UAV, prof. univ. dr. Lizica Mihuţ, în fapt amfitrionul evenimentului, i-a prezentat publicului aflat în sală pe oaspeţii şi invitaţii prezenţi: Excelenţa Sa dr. Radu Homescu, fost ambasador al României în Filipine şi Israel şi, totodată, cel dintâi rector al UAV în anul de graţie 1990, istoricul Nicolae Bocşan, fost rector al Universităţii „Babeş - Bolyai”, istoricul Ioan Bolovan, actualul prorector al aceleiaşi universităţi clujene, iar din partea gazdelor Nicolae Ioţcu, preşedintele CJ Arad, Ana Maria Dumitrean, preşedintele CCJ Arad, istoricul Corneliu Pădureanu, istoricul Doru Bogdan şi alţii.
Cu toţii s-au referit în luările de cuvânt la personalitatea lui Moise Nicoară, intelectualul de marcă şi care a pus cu generozitate deasupra intereselor proprii cauza românilor din imperiul chezaro - crăiesc.
„Este un eveniment care putea să treacă neobservat, cum trec atâtea evenimente importante căci, furaţi fiind cu toţii de mici sau mari patimi, adeseori de lucruri mai puţin semnificative, uităm să ne raportăm la marea noastră ISTORIE”, a pus punctul pe I prof. univ. dr. Lizica Mihuţ.
Ana Maria