Activităţi diverse sportiv recreative, jocuri de mişcare şi demonstraţie de ju-jitsu/ autoapărare pentru copiii de la Şcoala gimnazială Mihai Eminescu Arad, organizate de studenţii facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport din cadrul U.A.V. Arad, în cadrul p
16/04/2019În data de 16.04.2019, un grup de studenţi ai Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport din cadrul Univ. Aurel Vlaicu Arad, coordonaţi de dl lect. univ. dr. Viorel Petru Ardelean, și în colaborare cu Școala de Autoapărare - Ju Jitsu: Kaizen Ki Ryu, cu care FEFS are un parteneriat fructuos, am realizat o serie de activități extrem de atractive, active și îndrăgite de copii la Școala Gimnazială Mihai Eminescu Arad, în cadrul programului Școala Altfel.
D-l lect Viorel Petru Ardelean a deschis programul prin prezentarea micilor elevi a efectelor benefice ale practicării exercițiilor fizice asupra întăririi şi menţinerii sănătății, li s-a vorbit despre artele marțiale, despre samurai și ju-jitsu dar s-au efectuat și o serie de demonstrații practice de autoapărare, iar în final copii au exersat și ei cu mare interes, câteva elemente predate. În această parte am avut parte de sprijinul valoros al lui Sensei Cosmin Lucian Constantin, din cadrul Școlii Kaizen Ki Ryu Arad, condusă de Shihan Pavel Milovan şi afiliată organizațiilor internaționale All Japan Jujitsu International Federation şi World Sport and Culture Comitee.
Activitățile au continuat cu o serie de jocuri de mișcare, ștafete sau parcursuri aplicative deosebit de atractive și antrenante, organizate pentru elevi de către studenții Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport din cadrul UAV. Astfel studentele Herbei Larisa (anul III) și Lascu Iasmina (anul I), ajutate îndeaproape de Pană Damaris (anul III), Roșu Adrian (anul I), Aldea Dorian (anul II), Kovacs Adam (anul II) și Ursoi Denis (anul II), au pregătit un program de jocuri, concursuri şi întreceri divers, interesant şi adaptat posibilităţilor copiilor, în care elevii s-au mișcat, au alergat, s-au întrecut, s-au bucurat și în final cu toții am fost foarte fericiți după această experienţă.
Mulțumim conducerii școlii Mihai Eminescu, reprezentată de dna director prof. Ienciu Monica doamnelor profesoare de învăţământ primar Clara Borzak şi Ungureanu Corina dar și profesorilor de educaţie fizică şi sport pentru invitația lansată și pentru colaborarea fructuoasă.