Eveniment de marcă la UAV Profesorul Ștefan Bratosin Doctor Honoris Causa al Universității Aurel Vlaicu din Arad

Eveniment de marcă la UAV Profesorul Ștefan Bratosin, Doctor Honoris Causa al Universității „Aurel Vlaicu” din Arad

29/03/2018

Comunitatea academică a Universității ,,Aurel Vlaicu” Arad a găzduit, miercuri, evenimentul a cărui menire a fost omagierea valorii și prestigiului ştiinţific și academic al domnului Profesor Ștefan Bratosin de la Universitatea ,,Paul Valèry” din Montpellier (Franța) căruia i-a fost decernat titlul de Doctor Honoris Causa al universității arădene de stat. „Este un privilegiu pentru noi să decernăm astăzi, prestigiosul titlul distinsului profesor Ștefan Bratosin. Prin cercetările sale, domnia sa a dezvoltat o direcție de cercetare foarte actuală în științele comunicării, creând un spațiu de dialog între media și religie și deschizând, în același timp, oportunitatea unor cercetări interdisciplinare pe domenii conexe precum comunicarea organizațională, audiovizual, dialogul social. Comunitatea academică din UAV este onorată să îl primească în rândurile ei și sunt convinsă că împreună vom reuși să dezvoltăm noi direcții de cercetare, de colaborare cu universități din Europa” a punctat rectorul UAV, prof.univ.dr. Ramona Lile.

La rândul său, profesorul Bratosin a declarat că este onorat de conferirea titlului de Doctor Honoris Causa al Universității „Aurel Vlaicu” din Arad și a dezvăluit că deja există proiecte comune cu universitatea de stat din Arad care se vor derula în viitorul apropiat. În discursul său a vorbit în fața auditoriului despre „Spațiul public mediatic, putere și cunoaștere”.

Profesorul Univ. Dr. Ștefan Bratosin este doctor în Științele informării și comunicării (SIC) al Universității ,,Charles de Gaule” Lille 3 și doctor în Teologie al Universității Aix en Provence, conducător de doctorat în Științele informării și comunicării, profesor universitar doctor Clasa excepțională la Universitatea ,,Paul Valéry” din Montpellier.

În Laudatio rostit de către prof.univ.dr.habil.Lavinia Betea, directorul Institutului European ,,Serge Moscovici” al Universității ,,Aurel Vlaicu” Arad a fost punctată cariera didactică, munca de cercetare inovativă, parcursul profesional al distinsului invitat, toate aceste repere justificând cu prisosință acordarea înaltei distincții.