Proiecte în calendarul cultural al CJA

17/02/2012

Printr-o colaborare tradiţională între Universitatea ,,Aurel Vlaicu” şi Centrul Cultural Judeţean.

Evenimentele culturale sau științifice, apariții editoriale de excepție sunt doar câteva din rezultatele parteneriatului între Universitatea ,,Aurel Vlaicu” și Consiliul Județean Arad, prin Centrul Cultural Județean derulat pe parcursul anului trecut. Unele dintre ele se vor continua cu noi ediții în acest an și se vor regăsi în calendarul evenimentelor din 2012. Dintre acestea amintim: o nouă producție editorială ,,George Enescu și Aradul”, autor Lizica Mihuț, proiectul ,,Esperimentum”, un concurs pentru elevii de liceu pasionați de chimie sau seria conferințelor UAV.

,,Colaborarea pe care instituția noastră de învățământ o are cu Centrul Cultural Județean s-a concretizat prin proiectele derulate cu succes în anii ce au trecut, o colaborare pe care o vom continua și care demonstrează că implicarea autorităților publice în viața comunității academice nu poate fi decât benefică pentru locuitorii urbei” a precizat rectorul, prof.univ.dr. Lizica Mihuț. De cealaltă parte, directoarea Centrului Cultural, Ana Maria Dragoș (Dumitrean) a reiterat importanța proiectelor propuse de UAV pentru comunitatea locală, proiecte care ,,valorifică nu doar tradițiile zonei sau readuc la lumină oamenii trecutului istoric al orașului, și amintesc aici cartea doamnei rector, ,,Aradul teatral” ci și aduc în prim plan domenii de cercetare din aria științelor” a subliniat la rândul ei, Ana Maria Dragoș.

(JA-M.A., Jurnal Arădean, An XXIV, Nr.6510, Vineri 17 februarie 2012)