Ramona Lile „Două noi specializări la Universitatea Aurel Vlaicu din Arad”
13/02/2024Programul de Nutriție și Dietetică a intrat în oferta educațională a UAV.
Două noi programe de studii de licență la universitatea de stat din Arad sunt cuprinse în oferta educațională începând cu anul universitar 2024-2025. Este vorba despre programul de studii Nutriție și Dietetică la Facultatea de Industrie Alimentară, Turism și Protecția Mediului și programul de studiu Design în limba engleză, la Facultatea de Design.
Aceste specializări, solicitate pe piața educațională, vin să completeze oferta educațională a celor 9 facultăți din cadrul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad.
„Ne bucurăm că am reușit să obținem acreditarea pentru aceste două noi domenii. Este un efort comun al întregii comunități academice de a adapta oferta educațională la cererea de pe piața muncii și mă bucur că reușim an de an să oferim noi programe pentru cei care doresc să se specializeze.
Și anul acesta îi așteptăm pe cei care vor să urmeze studii superioare să aplice la una din facultățile universității noastre, să aleagă din cele peste 30 de programe de studii de la licență pentru a continua formarea lor academică și profesională” a declarat rectorul UAV, Ramona Lile.
Înscrierile la UAV vor avea loc între 8 și 24 iulie și 2 -12 septembrie., la centrul de înscrieri din Bd. Revoluției nr. 72 (Palatul BNR) și online pe platforma dedicată admiterii 2024.
De asemenea Universitatea „Aurel Vlaicu” a obținut acreditarea pentru două noi domenii de studii doctorale, asistența socială și management, care se adaugă celorlalte domenii (filologie, teologie, ingineria mediului) din cadrul Școlii Doctorale Interdisciplinare.