Ramona Lile „UAV sprijină sistemul medical arădean”
08/05/2020Spitalul de Campanie de la Expo Arad beneficiază de astăzi de o poartă de sterilizare proiectată și realizată de cadrele didactice și studenții de la Facultatea de Inginerie. „A fost o inițiativă a facultății noastre pe care am realizat-o din fondurile Asociației pentru Management și Cercetare în Științe Socio Umane. Este o investiție pentru arădeni care sperăm să ajute cadrele medicale în epidemia de COVID19. Poarta funcționează în gama ultraviolete și respectă toate standardele medicale europene” a declarat decanul Facultății de Inginerie, prof.univ.dr. Dan Glăvan.
Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad s-a implicat activ în această perioadă în lupta împotriva coronavirusului prin donații de echipamente medicale de protecție și aparatura medicală. Fondurile necesare achizițiilor au fost donate Asociației pentru Management și Cercetare în Științe Socio Umane de către profesorii universității și arădenii care s-au implicat alături de universitatea arădeană de stat în susținerea autorităților în această luptă.
„Felicit colegii mei de la Facultatea de Inginerie pentru inițiativa lor, pentru efortul pe care l-au făcut pentru realizarea acestei porți de sterilizare și sperăm că vom reuși și în continuare să oferim sprijinul nostru tuturor celor care luptă pentru sănătatea și siguranța noastră” a punctat, rectorul UAV, prof.univ.dr. Ramona Lile.
Managerul interimar al Spitalului de Urgență Județean Arad, ec. Florina Ionescu, directorul medical dr. Mircea Onel și coordonatorul Spitalului de Campanie, dr. Cătălin Hreniuc au mulțumit universității pentru sprijinul acordat sistemului medical arădean.