UAV Arad, partener în proiectul RoCult Vest

19/01/2022

Societatea Internațională de Studii Muzicale, în parteneriat cu Academia Română – Filiala Timișoara și Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, organizează în perioada 15-31 ianuarie 2022 proiectul RoCult Vest, realizat cu sprijinul Ministerului Culturii prin apelul Ziua Culturii Naționale.

„Proiectul RoCult Vest își propune să contribuie la afirmarea identității culturale a regiunii de vest a țării în context național, prin intermediul unei serii de acțiuni care urmăresc promovarea culturii naționale dintr-o nouă perspectivă cu rezultate concrete și măsurabile” a declarat prof. univ. dr. habil. Veronica Laura Demenescu, responsabil de proiect.

În cadrul proiectului se vor organiza 2 ateliere culturale organizate de conf. univ. dr. Alina Nicoleta Pădurean la Gradinița ”Curcubeul copiilor” structura PP 13 Arad pentru 28 de preșcolari de la clasa prof. Mariana Cioară și Alunița Neag și la Școala Gimnazială Sânmihaiu Român, jud. Timiș, pentru 27 preșcolari de la clasa prof. Boba Cristina Elena.

De asemenea, în data de 20 ianuarie are loc Simpozionul RoCult Vest organizat la Academia Roână – Filiala Timișoara de prof. univ. dr. Adrian Băneș. Sunt înscrise 30 de prezentări aparținând unor cercetători proveniți din Timișoara, Arad, Craiova, Brașov, București, Cluj Napoca, Suceava, Chișinău, Tiraspol, care se vor publica în revista de teoria și critica artei RevArt sub coordonarea Lect. univ. dr. Ion Alexandru Ardereanu.

Tot ca un produs al proiectului, va fi realizat un instrument digital de promovare în mediul online a proiectului, activitate coordonată de Sabin Mircea Rus, precum și înființarea unei biblioteci muzicale digitale cu lucrări de arhivă din creația compozitorilor bănățeni și arădeni.

În data de 28 ianuarie va fi organizat, în Sala Festivă a Universității Aurel Vlaicu din Arad, un spectacol de muzică vocală și corală din creația muzicală românească, manifestare artistică în cadrul căreia vor evolua Corul bărbătesc Academica al Facultății de Științe Umaniste și Sociale condus de lect. univ. dr. Iulia Roman și soliștii: lect. univ. dr. Daniel Zah și lect. univ. dr. Adrian Călin Boba acompaniați la pian de Angela Balici.