Complex M

UAV pe locul 23 din 93 de universități

15.03.2022

A fost făcut public clasamentul universităților în Metarankingul Național pe anul 2021.

Sistemul universitar românesc numără 93 de instituții de învățământ superior, din care 53 sunt de

stat și 40 în sistem privat. În Metarankingul Național aferent anului 2021 sunt incluse doar 31 de

universități din cele 93 la nivel național, cele care au întrunit punctajul necesar pentru a fi luate

în calcul.

Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad prezentă în acest Metaranking este plasată pe locul 23.

Ierarhizarea instituțiilor de învățământ superior a fost realizată pe baza analizei unor clasamente

universitare internaționale, recunoscute de către Ranking Expert Group Inventory of

International Rankings (IREG) și identifică cele mai reprezentative instituții de învățământ

superior, la nivel național.

Acest clasament este folosit și pentru alocarea fondurilor bugetare destinate finanțării cercetării

științifice în universități.

„Ne bucură prezența universității noastre în acest clasament dar, în același timp, ne obligă să

muncim mai mult pentru a urca în această ierarhie. Mulțumesc colegilor pentru implicare, pentru

munca depusă și cred că împreună vom reuși să obținem rezultate mai bune. Vom continua să

investim în cercetare, să susținem proiectele de cercetare științifică la nivelul fiecărei facultăți, să

promovăm universitatea în spațiul academic internațional” , a declarat rectorul UAV, Ramona

Lile.