Provocarea INGTEX la UAV
5/16/2016Un concurs naţional pentru elevii de la liceele textile din ţară.
Arad. Este pentru al şaselea an în care Facultatea de inginerie din cadrul Universităţii „Aurel Vlaicu” din Arad organizează Concursul Naţional Tehnic INGTEX. Un concurs care îşi propune să provoace creativitatea eleviilor liceelor cu profil textil şi pasiunea lor pentru arta croitoriei, a broderiei într-un cadru competiţional adecvat. „Ne bucurăm că am reuşit atâţia ani să aducem laolaltă şcoli importante din ţară în domeniul textilelor. Participarea elevilor acestor licee la concursul nostru, precum şi la simpozionul de specialitatea EXPECTATIVE, demonstrează că există interes pentru acest domeniu al ingineriei din partea tinerei generaţii. Nu putem decât să îi invităm pe concurenţi dar şi pe colegii lor să-şi continue specializarea în domeniu în cadrul universităţii noastre. Pe piaţa muncii se înregistrează o acută criză de specialişti textilişti, ceea ce asigură absolvenţilor noştri un loc de muncă la finalizarea studiilor”,a punctat conf.univ.dr.ing. Alexandru Popa, prorectorul UAV.
Tineri din Arad, Aiud, Sebeş, Alba Iulia, Satu Mare, Cluj Napoca, Timişoara, Ţara Oaşului (localitatea Turţ) au intrat în competiţia organizată la Arad, la UAV cu produsele create de ei care au surprins în mod plăcut juriul. O secţiune aparte în cadrul simpozionului, aflat la a XVII-a ediţie, organizat la Liceul tehnologic „Francis Neuman” Arad a fost cea destinată esteticii, tinerii stilişti în devenire impresionând cu talentul lor.
„Ne bucură această colaborare cu Universitatea Aurel Vlaicu din Arad, precum şi cu firmele din domeniu existente pe piaţă. Ceea ce încercăm în fiecare an prin acest concurs este să dovedim că domeniul textil rămâne un domeniu de interes, că poate genera chiar afaceri de succes şi ceea ce este mai important că asigură absolvenţilor un loc de muncă” a precizat directorul Liceului „Francis Neuman” din Arad, Doina Stoica.