SIMPOZIONUL ȘTIINȚIFIC STUDENȚESC ”ECONOMIA - PREZENT ȘI VIITOR” LA UAV - UN EVENIMENT CU TRADIȚIE
4/17/2019Facultatea de Științe Economice din cadrul Universității ”Aurel Vlaicu” din Arad a găzduit miercuri, 17 aprilie 2019, în Sala Senatului, cea de-a 20-a ediție a Simpozionului Științific Studențesc ”Economia - Prezent și Viitor”, evenimentul devenind astfel unul cu tradiție. Sala s-a dovedit neîncăpătoare, participând deopotrivă, în mod activ, prin susținerea de lucrări științifice sau prin adresarea de întrebări și remarci studenți din cadrul Facultăților de Științe Economice și Inginerie, dar și numeroase cadre didactice. Evenimentul se bazează pe un proiect finanțat de Ministerul Educației Naționale, directorul de proiect fiind Lect. univ. dr. Bogdan Gomoi, instrumentând conferința cu sprijinul echipei de proiect, din aceasta făcând parte Lect univ. dr. Lucia Risti, Asist. univ. dr. Silviu Săplăcan, Asist. univ. dr. Corina Rusu și Asist. univ. drd. Raluca Simina Bilți. Ca întotdeauna, evenimentul este susținut de către conducerea universității, în acest sens fiind rostite alocuțiuni de către domnii prorectori Prof. univ. dr. ing. Alexandru Popa și Conf. univ. dr. Teodor Cilan, dar și de către conducerea Facultății de Științe Economice, reprezentată de către domnul decan Lect. univ. dr. Grigorie Sanda.