„Spune NU drogurilor!” - proiect UAV
11/17/2019Prevenirea consumului de droguri în rândul elevilor de liceu a fost ținta unui proiect derulat la Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei, Psihologie şi Asistenţă socială din cadrul Universităţii “Aurel Vlaicu”din Arad. Proiectul, derulat cu sprijinul financiar al Centrului Municipal de Cultură Arad, s-a bucurat de susținere din partea mai multor colaboratori. Este vorba despre sociologul Luca Vincenti care a iniţiat o adevărată campanie de prevenire a consumului de droguri în comunitatea arădeană, Centrul de Prevenire, Consiliere şi Evaluare Antidrog, Inspectoratul Şcolar Judeţean, Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională.
„Fenomenul consumului de droguri a devenit o problema socială stringentă, determinat de o multitudine de factori de risc de ordin individual, familial sau de mediu, factori tot mai diverşi şi complecşi, aflaţi într-o permanentă dinamică. Suntem obişnuiţi ca atunci când avem ca ţintă prevenirea consumului de substanţe să ne adresăm direct elevilor, prin informare şi sensibilizare privind gravitatea consecinţelor consumului. De data aceasta, în proiectul nostru, grupul ţintă, a fost reprezentat de către părinţii acestor elevi, pornind de la premisa că familia exercită cele mai puternice influenţe prin modelele pe care le reprezintă părinţii, prin climatul emoţional pe care îl construiesc aceştia, prin receptivitate la nevoile copilului, prin disponibilitatea şi capacitatea de a învăţa să înţeleagă universul interior al copilului etc.” a explicat Alina Costin, coordonatorul proiectului.
„Consider că acest proiect vine direct în sprijinul părinților și al copiilor. Cred că este foarte important să oferim cadrul necesar pentru ca acest subiect, poate considerat tabu în multe familii, să fie discutat cu specialiști pe problematica prevenirii consumului de droguri. Felicit colegii mei din cadrul Facultății de Științe ale Educației pentru implicare și modul în care au gestionat activitățile proiectului” a punctat rectorul UAV, prof.univ.dr. Ramona Lile.
Rezultatele proiectului
În cadrul proiectului au fost intervievate 204 familii din județul Arad care au copii, elevi în 10 licee arădene. Conform rezultatelor, pentru 80% dintre respondenţi, familia deţine rolul principal în prevenirea consumului, dar informaţiile pe care părinţii le au despre droguri sunt lacunare. Totuşi, 70% dintre respondenţi consideră că cele mai folosite droguri sunt marijuana şi etnobotanicele. S-a constatat că familiile monoparentale deţin cunoştinţe mai bogate despre tipurile de droguri decât familiile biparentale, dar nu s-au semnalat diferenţe semnificative privind cunoştinţele despre droguri în funcţie de mediul de provenienţă, rural sau urban. Dacă pentru taţi problematica drogurilor este considerată mai gravă, mamele sunt cele care consideră că proprii copii sunt mai vulnerabili în faţa drogurilor. Cu toate că, aproape jumătate dintre respondenţi au recunoscut că nu ştiu care este „relaţia” copiilor lor cu drogurile, în mod paradoxal peste 75% susțin că adolescenții nici măcar nu au fost tentaţi să încerce vreun drog sau chiar manifestă un dezinteres total.
Cele mai folosite măsuri de intervenţie la care ar apela părinţii în eventualele situaţii de consum, sunt utilizarea unor măsuri din sfera spirituală (rugăciunea), facilitarea înţelegerii consecinţelor consumului, constrângerea, supra-controlul şi solicitarea ajutorului de specialitate, însă fără a putea preciza cu exactitate, care sunt aceste servicii de profil.
Părinţii apreciază că cea mai eficientă strategie de a încuraja rezistenţa copilului la droguri este construirea unei relaţii corecte cu sine, de valorizare şi încredere în propria persoană. De asemenea, respondenţii s-au arătat încrezători în capacitatea copiilor lor de a controla eventuala situaţie de consum pentru a nu aluneca în dependenţă întrucât li s-au explicat pericolele şi consecinţele consumului şi au înţeles, deci, capcanele drogurilor. Aşa se explică faptul că aproape 70% dintre părinţi cred că, dacă ar exista o situaţie de consum, copilul ar avea “curajul/îndrazneală” de a le vorbi despre experienţa lor. Aşadar, se poate afirma că majoritatea familiilor chestionate, cu toate că nu s-au documentat cu privire la acest subiect şi nu deţin informaţii consistente referitoare la droguri, intuitiv încearcă să-i ţină pe copiii lor departe de acest pericol construind cu aceştia o relaţie puternic/pozitiv afectivă, de încredere care să permită dialogul.
Acest studiu a subliniat necesitatea intervenţiilor în familie, prin informare, astfel că, a doua parte a proiectului a constat în organizarea unor workshop-uri intitulate “Drogurile nu sunt un subiect tabu în familia mea” conduse de către Florin Bîşcă, coordonatorul Centrului de Prevenire, Consiliere şi Evaluare Antidrog Arad, instituţie parteneră în cadrul acestui proiect.