UAV alături de românii din Serbia

9/8/2011

UAV alături de românii din Serbia

O delegaţie oficială a Universităţii Aurel Vlaicu din Arad a participat la Zrenianin (Serbia) spre a omagia personalitatea lui RADU FLORA, în cadrul unor ample manifestări organizate de Societatea de Limbă română din Voivodina. RADU FLORA (1922-1989) a fost profesor universitar, întemeietor al catedrei de Limba română de la Universitatea din Novi Sad, important scriitor, dialectolog, traducător, om de ştiinţă, fiind menţionat în Enciclopedia britanică în seria celor mai importante zece personalităţi din arealul fostelor state iugoslave.

După întâlnirea cu Preşedintele Uniunii Municipiului Zrenianin, în sala de festivităţi a Primăriei, în cadrul căreia prof. univ. dr. Lizica MIHUŢ, rectorul Universităţii Aurel Vlaicu din Arad, a făcut o excelentă pledoarie pentru calitatea relaţiilor instituţionale dintre comunităţile sârbe şi româneşti, au urmat depunerea unor coroane de flori şi omagierea omului de cultură în prezenţa fiului, pictorul Viorel FLORA, precum şi Simpozionul internaţional "Memorialul Radu Flora".

Onoarea de a patrona simpozionul a fost acordată D-nei prof. univ. dr. Lizica MIHUŢ, care, într-un excelent discurs, a prezentat amintiri legate de profesorul universitar Radu Flora, a punctat principalele momente intelectuale ale activităţii omagiatului, apoi a acordat Diploma de excelenţă a Senatului UAV d-lui Lucian MARINA, preşedintele SLR din Voivodina şi organizator al manifestării. Au fost prezente personalităţi din ţară şi străinătate (Germania, Canada, Moldova) cu comunicări ştiinţifice, precum şi numeroşi ziarişti, televiziuni, cetăţeni români din Serbia, oameni de cultură, universitari. S-a apreciat că asemenea manifestări sunt excelente prilejuri de a "populariza spiritul românesc, precum şi cultura română în străinătate".

Prezenţa Universităţii Aurel Vlaicu din Arad a fost un act de apreciere şi de consideraţie pentru românii din ţara vecină, contribuind astfel la consolidarea sprijinului, afectiv, instituţional şi intelectual oferit de către Universitatea Aurel Vlaicu din Arad naţionalităţii române din ţările vecine. (A. I.)