„Akademos”, un atu al UAV
6/21/2013Hotelul este una din cele mai importante investiţii ale universităţii arădene de stat din Arad.
ARAD. Una dintre cele mai importante investiţii ale Universităţii „Aurel Vlaicu” din Arad, Hotelul Akademos a fost predat zilele acestea oficial universităţii arădene de stat. Antreprenorul general, SC Proiect SA a apredat lucrarea după finalizarea tuturor lucrărilor. O investiţie care a costat peste 2 milioane de euro şi de care se vor bucura şi studenţii universităţii, nu doar musafirii hotelului. Pentru că din toamnă, cei care doresc pot opta să servească masa de prânz aici, într-o sală pusă la dispoziţia lor. „Este unul din beneficiile pe care ne gândim să le oferim studenţilor noştri cazaţi la cămin. Dat fiind că mulţi dintre ei au cursurile în clădirea de pe Bd. Revoluţiei, am decis să le oferim şansa de a lua prânzul aici, mult mai aproape de sala de curs. Politica universităţii noastre este axată pe studenţi, vrem să oferim cele mai bune condiţii celor care decid să aleagă universitatea noastră pentru formarea lor academică” a punctat preşedintele UAV, prof.univ.dr. Lizica Mihuţ.„Ne bucurăm că prin această decizie, studenţii noştri vor avea o facilitate în plus care cu siguranţă îi va bucura. Hotelul este una din cele mai importante investiţii ale universităţii şi vrem ca şi studenţii să beneficieze de ea” a precizat rectorul UAV, prof.univ.dr. Ramona Lile.
O nouă şansă
Prin aces proiect al UAV, clădirea din Parcul Reconcilierii a avut a doua şansă. În momentul preluării era într-o fază avansată de degradare iar acum este reabilitată complet. Oaspeţii sunt aşteptaţi să se cazeze în una din cele 34 de camere, tip single, double şi apartament. De asemenea au la dispoziţie un restaurant, terasa interioară şi o berărie la demisol. De asemenea sala de mic dejun poate fi transformată în sală de conferinţe, la o capacitate de 60-80 de locuri. JA-M.A.