Studenții UAV în Europa

6/27/2013

40 de studenți ai univeristății arădene de stat vor studia în străinătate.

ARAD. Nu mai puțin de 40 de studenți ai Universitățiii „Aurel Vlaicu” din Arad vor studia în țări precum Portugalia, Franța, Germania, Belgia, Cehia și Italia în primele două semestre ale anului universitar următor. Șansa le-a fost oferită prin programul european ERASMUS care permite mobilități penntru studenți, cadre didactice și personal auxiliar. „Este un program care facilitează accesul studenților noștri în universități importante din Europa. Este o șansă pe care nici un student nu trebuie să o rateze, o oportunitate de care trebuie să se folosească pe perioada efectuării studiilor. Ceea ce ne bucură este faptul că de anul viitor sumele alocate universității noatre în cadrul acestui program vor crește cu 40%, un buget care ne va permite să oferim șansa unui număr și mai mare de studenți , profesori sau personal din staff-ul administrativ de a pleca în alte state din Europa, de a se perfecționa”, a declarat președintele UAV, prof.univ.dr. Lizica Mihuț. „Faptul că numărul studenților din cadrul acesti program este tot mai mare în fiecare an este o dovadă că acest program răspunde intereselor acestora, dorinței lor de a cunoaște mai mult , de a interacționa cu mediul academic european” a completat rectorul UAV, prof.univ.dr. Ramona Lile.

Avantajele programului

Motivația este cu atât mai are cu cu cât examenele obținute în străinătate sunt recunoscutein integrum, la fel ca și numărul de credite transferabile, la întoarcerea în țară iar drepturile obținute precum burse de merit, de studiu sunt păstrate pe toată perioada mobilității. În plus granturile pe care le primesc sutn suficiente pentru a se descurca financiar în timpul studiilor în străinătate. „Granturile lunare pe care studențiii noștri le vor primi pentru a studia în străinătate diferă în funcție de țara de destinație. Spre exemplu pentru Bulgaria se ridică la 320 euro în timp ce pentru Franța ajunge la 590 euro” a precizat responsabilul Erasmus din cadrul UAV, Gerlinde Knap. JA-M.A.

UAV încurajează participarea studenților la programul Erasmus