UAV invitată la Szeged

10/9/2015


Arad. Invitați la Szeged, împreună cu universități din Slovacia (Universitatea din Nitra) și Serbia (Universitatea din Novi Sad), reprezentanții Facultății de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad, prof.univ.dr. Ioan Galea, decanul facultăţii, şi asist.dr. Viorel Ardelean, au prezentat realizările şi potenţialul facultăţii în ceea ce priveşte cercetarea în domeniul activităţilor fizice. Prezentarea a avut loc în cadrul conferinței internaționale cu tema ,,Evidenţierea unor aspecte particulare ale educaţiei fizice şi sportului de performanţă în Europa Centrală” organizate de Universitatea din Szeged (HU), Institutul de Educaţie Fizică şi Ştiinţa Sportului din cadrul Facultăţii de Educaţie ,,Juhasz Gyula”. Evenimentul a marcat finalizarea proiectului european TAMOP – 4.1.2.E-13/1/KONV-2013-0011.

„Pe parcursul conferinţei s-au evidenţiat numeroase puncte comune privind cercetarea în domeniul activităţilor fizice – recreative sau de performanţă – în cele patru ţări. Concluzia unanimă a fost că, într-un spaţiu multicultural care are o istorie comună îndelungată, prin unirea eforturilor cresc şansele de succes în beneficiul membrilor comunităţii noastre şi a fiecărei universităţi în parte” a precizat prof.univ.dr. Ioan Galea.

La finalul conferinței, la iniţiativa domnului Dr. László Balogh , decanul institutului din Szeged, şi cu acordul părţilor, s-a semnat un protocol de colaborare între cele patru universităţi privind constituirea unui grup de lucru pentru iniţierea unor proiecte comune din fonduri europene (CENTRAL EUROPEAN SPORT SCIENCES CLUSTER).