Vin alegerile la UAV
1/6/2012Sursa: Jurnal aradean , vineri 6 ian. 2012, an XXIV, nr.6480
ARAD.Nu chiar acum ci în primăvară, mai exact de la mijlocul lunii martie. Vor fi aleşi directorii de departamente, un nou Senat, Consiliul Academic, preşedinţii acestor două structuri din conducerea UAV, decanii, consiliile facultăţilor şi evident noul rector. Pentru a spulbera orice speculaţii, actualul rector, prof. univ.dr. Lizica Mihuţ şi-a anunţat deja candidatura: "Voi candida pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Academic pentru că îmi doresc ca strategia pe care am elaborat-o împreună cu colegii mei, care a fost votată în Senat şi care s-a dovedit a fi de un real succes să fie aplicată şi în următorii ani", a declarat rectorul Lizica Mihuţ. Data la care sunt programate alegerile pentru această funcţie cât şi pentru cea de preşedintele al Senatului UAV este 26 martie. Cei care vor decide cine vor fi aleşii, sunt membrii Senatului, aleşi la rândul lor, prin vot universal, direct şi secret în perioada 21-23 martie.
Următorul rector
Cine va fi succesorul în funcţia de rector, rămâne de văzut. Alegerile, programate pentru 30 martie vor desemna pe cel care va întruni cele mai multe voturi directe, exprimate secret, din cele ale tuturor cadrelor didactice titulare din universitate, şi ai reprezentanţilor studenţilor. În cazul decanilor, funcţia va fi ocupată prin concurs, organizat în maxim şapte zile de la confirmarea noului rector prin Ordin al MECTS. La acest concurs trebuie să se prezinte minim 2 candidaţi care au nevoie de avizul Consiliului Facultăţii.
Toate aceste prevederi legate de organizarea alegerilor sunt stipulate în Legea Educaţiei Naţionale. JA-M.A.
" Voi candida pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Academic" Lizica Mihuţ.