Cel mai bun plan de dezvoltare în carieră
22/10/2014În cadrul proiectului POSDRU „Student consiliat, excelent viitor angajat”, depus pe axa prioritară nr. 2 „Corelarea învăţământului pe tot parcursul vieţii cu piaţa muncii”, la Universitatea „Aurel Vlaicu” au fost desemnaţi cei 11 studenţi, care au întocmit cele mai fiabile planuri privind dezvoltarea în carieră. Şapte dintre ei vor obţine câte o bursă de 2000 de lei iar primiii patru se vor deplasa în Italia. Iată în continuare şi numele merituoşilor finalişti:: Maria Petronela Aron, Andreea Claudia Crucean, Edina Dorotea Gagyi-Palffy (Babţan), Ştefania Andreea Szabo, Evelina Anamaria Crăinicescu, Oana Roxana Olaru, Ioana Maria Pintea, Denissa Arabela Pop, Florin Lacţion, Florentina Emima Gal şi Ioana Aureliana Banciu.
„Au fost consiliaţi 240 de studenţi, dintre ei fiind aleşi cei 11. Aşa că pot să sfirm liniştită că, deşi numărul de studenţi a scăzut, Universitatea noastră a câştigat considerabil la capitolul calitate”, a precizat Preşedintele Consiliului Academic al UAV, prof. univ. dr. Lizica Mihuţ.
„Studenţii care pleacă în Italia, la Torino, vor participa la un stagiu de practică, organizat în colaborare cu partenerul italian”, a adăugat la încheierea conferinţei de presă prof. univ. dr. Ramona Lile, rectorul UAV.
„Pentru a fi cât mai imparţiali în alegerea celor mai buni studenţi, la interviu am invitat şi un angajator, pentru a pune întrebări”, a ţinut să precizeze şi coordonatoarea proiectului, prof. Doina Cheta.
sursa: arq.ro