Deschiderea Anului Universitar 2014-2015

01/10/2014

În dimineaţa zilei de miercuri, 1 octombrie, în holul mare de la etajul doi al Complexului M a avut loc festivitatea de Deschidere a noului an universitar 2014 - 2015.

Alături de numărul impresionant de studenţi, la eveniment au participat cadrele didactice ale Universităţii „Aurel Vlaicu”, reprezentanţi ai principalelor instituţii ale Aradului, prieteni şi rude ale „bobocilor” şi chiar simpli curioşi.

„Deschiderea se petrece întotdeauna într-un cadru special, este vorba despre un etaj care are 3000 de metri patraţi, amenajat în întregime ca şi un imens amfiteatru şi unde ne găsim cu toţii locul împreună, pentru că ÎMPREUNĂ reprezintă profesiunea de credinţă a universităţii noastre. Căminele ultramoderne, de cinci stele, Hotelul AKADEMOS, precum şi întreaga noastră bază materială constituie o mândrie pentru Universitatea noastră, peste 48.000 de metri patraţi, ceea ce reprezintă fără îndoială un moment de Deschidere pentru prezent, dar mai ales pentru viitor”, a precizat Preşedintele Consiliului Academic al UAV, prof. univ. dr. Lizica Mihuţ.

„La Universitatea „Aurel Vlaicu” are loc astăzi deschiderea anului universitar 2014 - 2015 şi ne bucurăm că studenţii au venit cu acest prilej într - un număr atât de mare să întâmpine noul an universitar şi no le urăm, mai ales celor din anul I, bun venit în marea familie a UAV”, a completat Rectorul UAV, prof. univ. dr. Ramona Lile.

(preluat www.arq.ro)