Deschiderea noului an universitar

01/10/2013

O tradiție care se respectă cu sfințenie. E 1 octombrie și începe anul universitar la UAV Arad. Lume multă, mulți studenți de anul I, oficialități, profesori din corpul academic, invitați de seamă, toți „Împreună” au marcat începerea anului universitar 2013-2014.

Au fost prezenți șefii autorităților arădene, subprefectul Radu Stoian, președintele CJA, Nicolae Ioțcu, primarul Aradului, Gheorghe Falcă, părintele Iustin Popovici, consilier eparhial, șeful IȘJ Arad, Claudius Mladin, și consulul onorific al Consulatului Italian la Arad, Roberto Sperandio, alături de reprezentanți ai partidelor politice, ai mass-media și ai altor culte religioase.

Toți au punctat importanța învățământului universitar de stat din Arad, progresul pe care Universitatea „Aurel Vlaicu” l-a făcut în ultimii ani. „Un bastion al performanței academice”, cum a numit-o subprefectul Stoian, o universitate „care reușește să adune, să strângă în jurul ei tot ceea ce are mai important Aradul”, cum sublinia președintele CJA, o universitate care formează „cea mai importantă resursă a țării, tinerii”, potrivit aprecierilor edilului local. Mesaje calde de apreciere, de urări de bine și mult succes în noul an așteptat de comunitatea academică.

Pentru cei ai casei, profesori și conducerea UAV, un nou început înseamnă noi planuri, noi provocări. „Vrem ca universitatea noastră să rămână un reper important pe harta învățământului superior românesc”, afirma rectorul prof.univ.dr. Ramona Lile, în cuvântul de deschidere iar președintele UAV, prof.univ.dr. Lizica Mihuț, a punctat cu claritate care sunt principalele ținte ale acestui an: „Mai multe școli doctorale și păstrarea activității de cercetare printre cele mai importante obiective ale anului universitar care abia a început”, a punctat președintele Lizica Mihuț.