3

Ramona Lile „UAV vă invită la Ghioroc Summer Fest”

14/06/2023

E oficial. Duminică, 18 iunie, la orele 15.00 se deschide cea de a 12-a ediție a festivalului „Ghioroc Summer Fest”. Spuma party, color party, Noaptea DJ-ilor, și multe alte surprize pregătite de organizatori în cele 12 weekend-uri animate de pe plaja Ghioroc.

Organizatorii: Primăria Comunei Ghioroc, Liga Studenților din UAV, Consiliul Județean Arad promit o ediție de neuitat pentru cei care vor alege vara aceasta Litoralul Vestului.

„Acest festival este fără îndoială unul din cele mai populare evenimente organizate de Liga Studenților din UAV. Este un proiect de mare succes care nu ar fi avut loc fără sprijinul primarului comunei, Popi Corneliu Morodan, fără contribuția studenților noștri, fără suportul CJA Arad.

Ne bucurăm că am reușit să promovăm nu doar imaginea UAV, dar și a județului Arad care a devenit celebru la nivel național prin ceea ce vară de vară oferă pe plaja Ghioroc celor dornici de distracție și relaxare” a declarat rectorul UAV, Ramona Lile.

Prezent la conferința de presă, primarul Ghiorocului, Popi Corneliu Morodan a făcut un periplu prin istoria celor 12 ani de Ghioroc Summer Fest, punctând ce mult înseamnă acest eveniment pentru comunitatea locală, pentru județul Arad.

Inițiatorii proiectului, Cosmin Băhnean și Paul Boeriu, au trecut în revistă cele mai importante evenimente ale acestei ediții: 15 iulie-Noaptea DJ-ilor, Vibes by the lake – 19 august, iar reprezentanta Ligii, Lorena Kisz, a anunțat că vara aceasta sunt așteptați pe plajă 200 de studenți din întreaga țară care vor sărbători la Arad, Ziua Uniunii Studenților din România.

Se anunță o vară fierbinte pe plaja Ghioroc.