UAV la Bergamo

19/10/2014

În săptămâna care a trecut Universitatea „Aurel Vlaicu”, prin Preşedintele UAV, prof. univ. dr. Lizica Mihuţ, a fost prezentă în Italia, mai exact la Bergamo, la cel de al doilea forum organizat de către EUA, forum privind finanţarea învăţământului superior, precum şi fuziunea în cadrul universităţilor europene.

„Ambele teme discutate sunt extrem de importante, una priveşte banii, care sunt din ce în ce mai puţini, iar cealaltă este vorba despre modalităţile de a accesa fonduri europene şi de a face cercetare printr-o relaţie directă, de consorţiu. Mai precis spus, într-un anumit proiect o universitate vine cu anumiţi specialişti, în acelaşi proiect altă universitate aduce specialişti complementari iar o a treia vine cu o infrastructură foarte performantă. Toate acestea sunt pentru noi teme de reflecţie privind viitorul universităţilor”, a concluzionat prof. univ. dr. Lizica Mihuţ.

(preluare www.arq.ro)