UAV , partener în „Academica BNR”

12/02/2013

Universitatea de stat din Arad este partenerul Băncii Naționale în proiectul „Academica BNR”.

ARAD. Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, ministrul Educației, Remus Pricopie sunt doar două din personalitățile care vor fi prezente la întâlnirea de la Brașov cu rectorii universităților partenere în proiectul „Academica BNR” . Din Arad, de la Universitatea „Aurel Vlaicu” va fi prezentă o delegație din care face parte și rectorul UAV, prof.univ.dr. Ramona Lile. „Suntem onorați că am fost cooptați în acest proiect alături de una din cele mai prestigioase instituții din țară, Banca Națională. Faptul că acest parteneriat va continua și în anul 2013 este o dovadă că suntem o universitate de încredere, că aici partenerii noștri găsesc studenți și cadre didactice bine pregătite care fac față provocărilor aduse de una din cele mai respectate instituții bancare” a precizat președintele UAV, prof.univ.dr. Lizica Mihuț.

Întâlnirea de la Brașov

Timp de trei zile oficialități din domeniul bancar alături de ministrul educației și rectorii celor 17 universități partenere vor avea întâlniri de lucru pentru a pune la punct pentru anul 2013 derularea proiectului Băncii Naționale „Academica BNR” . „Ne bucurăm că acest proiect continuă și în acest an. Anul trecut studenții noștri au avut șansa de a participa la sesiuni de lucru cu experţii din domeniul bancar, o experiență care cu siguranță îi va ajuta în formarea lor profesională” a punctat rectorul Ramona Lile.