UAV în febra înscrierilor
26/07/2013UAV în febra înscrierilor
Prima sesiune de înscrieri continuă până pe 5 august iar sesiunea a doua începe din 9 septembrie.
ARAD. Prima sesiune de înscriere la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad se va încheia pe 5 august iar pe 6 august candidaţii vor afla dacă au prins un loc bugetar. Anul acesta opţiunile candidaţilor s-au îndreptat în special către domeniul inginerie şi ştiinţele educaţiei, care au avut un uşor avans faţă de celelalte specializări. „Ne bucurăm de interesul crescut al absolvenţilor de liceu pentru universitatea noastră. E bine de reamintit că oferim condiţii excelente de învăţare, cercetare, cazare şi un sistem de burse de care pot beneficia studenţii noştri. E greu să facem un clasament definitiv, în acest moment, al celor mai căutate specializări, pentru că toate cele 9 facultăţi cu specializările lor au avut succes la candidaţi iar prima perioadă de înscriere continuă până pe 5 august” a punctat preşedintele UAV, prof.univ.dr. Lizica Mihuţ. „Îi aşteptăm pe tinerii arădeni să vină la universitatea noastră şi celor care vor intra în sesiunea de toamnă a bacalaureatului le urăm mult succes. Vreau să amintesc că cea de a doua sesiune de înscrieri la universitatea noastră va începe din 9 septembrie şi va dura până pe 25 septembrie”, precizează rectorul UAV, prof.univ.dr. Ramona Lile. JA-M.A.
Studii masterale
Absolvenţii de studii superioare sunt aşteptaţi să se înscrie la masterat la una din cele 26 de programe masterale. Înscrierile se vor face în aceeaşi perioadă ca şi pentru studii de licenţă, la sediul rectoratului din B-dul Revoluţiei nr.77, lângă Primăria Arad. Ei pot alege să se specializeze în domeniul de licenţă, în special pentru cei care sunt absolvenţii ciclului Bologna, dar pot opta şi pentru o altă specializare.