Mobilități Erasmus+ cu țări nonUE (Partner Countries)

Începând cu anul 2015, programul Erasmus+ îmbunătățește posibilitățile de cooperare și de mobilitate și cu țările partenere (nonUE), în special în domeniile învățământului superior și tineretului.

Mobilităţile Erasmus+ desfăşurate între UAV şi o instituţie provenientă din ţări partenere programului Erasmus+ (Partner Countries), pot fi : de studiu, de plasament (pentru studenți), de predare (pentru cadre didactice), de formare (pentru cadre didactice/nedidactice).
În vederea realizării programului de mobilităţi aprobat în cadrul Cartei Erasmus a UAV, participanții vor primi sprijin financiar din fondurile Comisiei Europene pentru cheltuieli de subzistenţă şi pentru cheltuieli de transport. Grantul Erasmus+ nu acoperă integral costurile mobilității, ci reprezintă doar o contribuţie la costul călătoriei şi al subzistenţei.

În cazul mobilităţilor individuale Erasmus+ INCOMING, desfăşurate între UAV şi o instituţie provenientă din ţări partenere programului Erasmus+ (Partner Countries), finanțarea activităților specifice programului Erasmus+ (mobilităţi incoming) se efectuează utilizând fondurile alocate UAV de către ANPCDEFP (în baza contractului financiar semnat de cele două instituții).

Participantului la mobilitatea Erasmus+ INCOMING i se acordă:

1. grant Erasmus+ pentru subzistenţă:

    Proiect 2022, 2023

    pentru studenți: 800 euro/lună

    pentru personal: 140 euro/zi

    Proiect 2024

    pentru studenți: 800 euro/lună

    pentru personal: 148 euro/zi

    2. grant Erasmus+ pentru costuri de transport: diferă în funcţie de distanţa dintre locul de origine şi locul de desfăşurare a activităţii, după cum urmează:

    Proiect 2022, 2023

      Distanța de călătorie

      Transport standard – Suma

      Transport din categoria „green travel” – Suma

      Între 10 și 99 KM:

      23 euro per participant

      Între 100 și 499 KM:

      180 euro per participant

      210 euro per participant

      Între 500 și 1 999 KM:

      275 euro per participant

      320 euro per participant

      Între 2 000 și 2 999 KM:

      360 euro per participant

      410 euro per participant

      Între 3 000 și 3 999 KM:

      530 euro per participant

      610 euro per participant

      Între 4 000 și 7 999 KM:

      820 euro per participant

      8 000 KM sau mai mult:

      1 500 euro per participant


      Proiect 2024

      Distanța de călătorie

      Transport din categoria „green travel” – Suma

      Transport din categoria „non-green travel” – Suma

      Între 10 și 99 KM:

      56 euro per participant

      28 euro per participant

      Între 100 și 499 KM:

      285 euro per participant

      211 euro per participant

      Între 500 și 1 999 KM:

      417 euro per participant

      309 euro per participant

      Între 2 000 și 2 999 KM:

      535 euro per participant

      395 euro per participant

      Între 3 000 și 3 999 KM:

      785 euro per participant

      580 euro per participant

      Între 4 000 și 7 999 KM:

      1188 euro per participant

      1188 euro per participant

      8 000 KM sau mai mult:

      1735 euro per participant

      1735 euro per participant


      Participantului la mobilitatea Erasmus+ OUTGOING i se acordă:

      1. grant Erasmus+ pentru subzistenţă:

      Proiect 2022, 2023

        pentru studenți: 700 euro/lună

        pentru personal: 180 euro/zi

        Proiect 2024

          pentru studenți: 700 euro/lună

          pentru personal: 190 euro/zi

          2. grant Erasmus+ pentru costuri de transport: diferă în funcţie de distanţa dintre locul de origine şi locul de desfăşurare a activităţii, după cum urmează:

          Proiect 2022, 2023

            Distanța de călătorie

            Transport standard – Suma

            Transport din categoria „green travel” – Suma

            Între 10 și 99 KM:

            23 euro per participant

            Între 100 și 499 KM:

            180 euro per participant

            210 euro per participant

            Între 500 și 1 999 KM:

            275 euro per participant

            320 euro per participant

            Între 2 000 și 2 999 KM:

            360 euro per participant

            410 euro per participant

            Între 3 000 și 3 999 KM:

            530 euro per participant

            610 euro per participant

            Între 4 000 și 7 999 KM:

            820 euro per participant

            8 000 KM sau mai mult:

            1 500 euro per participant


            Proiect 2024

            Distanța de călătorie

            Transport din categoria „green travel” – Suma

            Transport din categoria „non-green travel” – Suma

            Între 10 și 99 KM:

            56 euro per participant

            28 euro per participant

            Între 100 și 499 KM:

            285 euro per participant

            211 euro per participant

            Între 500 și 1 999 KM:

            417 euro per participant

            309 euro per participant

            Între 2 000 și 2 999 KM:

            535 euro per participant

            395 euro per participant

            Între 3 000 și 3 999 KM:

            785 euro per participant

            580 euro per participant

            Între 4 000 și 7 999 KM:

            1188 euro per participant

            1188 euro per participant

            8 000 KM sau mai mult:

            1735 euro per participant

            1735 euro per participant


            Distanţa dintre locul de origine şi locul de desfăşurare a activităţii se calculează utilizând Calculatorul pentru distanţe pus la dispoziţie de către Comisia Europeană.

            Criteriile pentru selecţia participanţilor la mobilităţi Erasmus+ Outgoing organizate între UAV şi instituţii proveniente din ţări partenere programului Erasmus+ (Partner Countries) sunt aceleși ca cele pentru mobilitățile între UAV și instituții din țările prohgramului (UE), iar monitorizarea şi finalizarea acestor mobilităţi se realizează în conformitate cu Regulamentele Erasmus+ ale UAV.

            Acorduri Erasmus Non-UE semnate