LANSAREA NOULUI APEL DE PROPUNERI DE PROIECTE PENTRU PROGRAMUL LIFE AL UNIUNII EUROPENE - 2020
19.06.2020Dacă ai identificat o problemă de mediu sau în domeniul schimbărilor climatice în România, ai oportunitatea de a solicita finanţare pentru punerea în practică a unor soluţii prin programul LIFE al Uniunii Europene. Vă prezentăm mai jos detalii despre acest program de finanțare pentru care se pot depune propuneri de proiecte în perioada imediat următoare.
Obiectivul general al programului LIFE este de a contribui la punerea în aplicare, actualizarea și dezvoltarea politicii și legislației UE în materie de mediu și climă. Pentru perioada 2014-2020, bugetul LIFE este de 3,46 miliarde euro, din care 2,59 miliarde euro sunt destinate subprogramului Mediu şi 0,86 miliarde euro subprogramului Acţiune pentru climă.
Rata maximă de cofinanțare din partea programului LIFE poate ajunge la 55% pentru proiecte de bune practici, proiecte demonstrative sau proiecte-pilot precum și pentru proiecte de informare, conștientizare și diseminare. Proiectele LIFE Natură și Biodiversitate au o rată de cofinanțare de 60%, dar pot ajunge la o rată de 75% pentru proiecte care abordează specii sau habitate prioritare.
Comisia Europeană invită persoanele juridice (entitățile) înregistrate în Uniunea Europeană (UE) să prezinte propuneri pentru apelul de proiecte pentru granturile de acțiune LIFE 2020. Apelul acoperă propuneri pentru ambele subprograme LIFE: LIFE Mediu si LIFE Clima. Termenele limita de depunere de proiecte pot fi consultate aici: https://ec.europa.eu/easme/en/section/life/calls-proposals. Termenul limită de depunere a candidaturilor pentru subprogramul Mediu este 16/07/2020 , în timp ce pentru subprogramul Climă termenul este 06/10/2020.
Cine poate depune o propunere de proiect? Propunerile pot fi depuse de persoane juridice înregistrate în Uniunea Europeană. Solicitanții se pot încadra în trei tipuri de beneficiari:
- organisme publice (inclusiv instituţii de învăţământ),
- organizații comerciale private (IMM-uri etc.)
- organizații private necomerciale (inclusiv ONG-uri).
Pentru informații suplimentare puteți consulta „pachetul de depunere a candidaturii” pentru apelul la proiecte LIFE 2020. „Pachetele de depunere si de evaluare a candidaturii” conțin explicații complete și detaliate cu privire la eligibilitate, proceduri, ratele de cofinanțare precum și alte detalii relevante. Acestea pot fi descărcate aici: https://ec.europa.eu/easme/en/section/life/calls-proposals.
Dacă aveți nevoie de îndrumare, contactați experții Agenției Executive pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii (EASME), mandatată de Comisia Europeană pentru gestionarea programului LIFE. Puteți trimite întrebările Dvs. la adresele de e-mail EASME-LIFE-ENQUIRIES@ec.europa.eu. Vă rugăm să includeți în subiectul email-ului dvs. “Romanian proposal…”.
Pentru informații generale despre cine poate depune o propunere, cum se construiește un prioect LIFE și alte întrebări frecvente vizitați site-ul: https://ec.europa.eu/easme/en/section/life/calls-proposalssau consultati filmul de promovare a programului LIFE în limba română https://www.youtube.com/watch?v=fqO4zhzqspo
De asemenea, puteți urmări prezentările din cadrul evenimentelor de promovare a noului apel de propuneri de proiecte pentru programul LIFE 2020 (LIFE EU Info Day din data de 30.04.2020), înregistrările webinarelor (în limba engleză) precum și informații despre cum să pregătești o aplicație de calitate, la adresele https://ec.europa.eu/easme/en/eu-life-information-and-networking-day .
Mai multe îndrumări despre scrierea și implementarea cu succes a unui proiect LIFE, respectiv despre proiectele desfășurate în România găsiți la adresa http://www.mmediu.ro/categorie/ghiduri-life/224
Programul LIFE finanțează multe proiecte care dezvoltă inovații pentru adaptarea la schimbările climatice. Pe 2 aprilie a fost lansat apelul de propuneri de proiecte în domeniul acțiunilor pentru climă (detalii aici: https://ec.europa.eu/easme/en/adapting-climate-change).
Pentru alte detalii despre Programul LIFE 2020, vă rugăm accesați Punctul Național de Contact LIFE:
Marisanda PÎRÎIANU - DIRECTOR DIRECȚIA ACCESARE FONDURI EXTERNE, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, București, România
Tel.: 004 021-408.95.87; e-mail: marisanda.piriianu@mmediu.ro
Carmen Mădălina COZMA: Project Manager proiect ”LIFE - Creșterea Capacității Instituționale”, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor București, România
Tel.: 004 021-408.96.09; mobil: +40746248590/ +40733041001;
E-mail: madalina.cozma.life@mmediu.ro
În speranța că sunteți interesați de oportunitățile de finanțare ale programului LIFE al Uniunii Europene, vă încurajăm să contactați experții noștri pentru consiliere în vederea dezvoltării sau definitivării unor proiecte LIFE.