O universitate cu priză la studenţi
08.03.2012Universitatea „Aurel Vlaicu” este tot mai populară printre studenţii universităţilor partenere din străinătate.
ARAD. Programul Erasmus care permite studenţilor din diferite universităţi din Europa să-şi facă studiile la o altă instituţie de învăţământ superior parteneră are din ce în ce mai mare succes atât printre studenţii universităţii arădene de stat cât şi printre studenţii străini care aleg UAV în cadrul programului. „Prezenţa acestor studenţi la universitatea noastră este o dovadă a vizibilităţii pe care o avem în Europa. Faptul că ne aleg tot mai mulţi şi de la universităţi mari din Europa e o dovadă că suntem cunoscuţi iar cei care au fost la noi ne fac o reclamă bună”, a menţionat prof. univ. dr. Lizica Mihuţ, rectorul UAV. Anul acesta au venit la UAV studenţi din Portugalia, Spania, Turcia şi Italia. „Avem 16 studenţi veniţi prin intermediul programului de mobilităţi ERASMUS din cadrul Programului de Învăţare pe tot Parcursul Vieţii, pentru a studia un semestru la una din facultăţile universităţii noastre” - a menţionat Paula Almaşi, directorul programul Erasmus al UAV.
Majoritatea studenţilor străini care vin la Arad, la UAV, după un semestru solicită prelungirea perioadei în cadrul mobilităţii Erasmus. Anul acesta studenţii străini au ales facultăţile de ştiinţe ale educaţiei, ingineria şi ştiinţele economice. JA-M.A.
Acorduri bilaterale
În prezent UAV are încheiate acorduri bilaterale cu 33 de universităţi partenere Erasmus, din 13 ţări precum: Portugalia, Italia, Germania, Franţa, Polonia, Cipru, Ungaria, Spania, Danemarca, Belgia, Slovacia si Turcia.