Parteneriat cultural prin Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad
30.06.2019Parteneriat cultural prin Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad
Complexul Muzeal Arad și Muzeul Regional Pljevlja din Muntenegru au realizat un parteneriat la finele săptămânii, la inițiativa rectorului Universității „Aurel Vlaicu” din Arad, prof.univ.dr. Ramona Lile. Prezent la Școala de Vară „Comunicare și interculturalitate” organizată de universitatea arădeană de stat, directorul muzeului din Muntenegru, dr. Branko Banovic, cadru didactic universitar la Universitatea Donja Gorica și managerul Complexului Muzeal Arad, dr. Constantin Ioan Inel au participat la o întâlnire pe teme de management muzeal și cultural. Au fost stabilite contacte profesionale în vederea efectuării unor schimburi culturale viitoare și demersuri pentru protejarea și valorificarea patrimoniului muzeal al celor două instituții, prin proiecte comune de cercetare științifică, conferințe și proiecte expoziționale.
Întâlnirea dintre managerii celor două muzee s-a desfășurat la Palatul Cultural Arad și s-a încheiat cu vizitarea expoziției de istorie, dedicată Revoluției române de acum 30 de ani, ”Arad – decembrie 1989”.
„Mă bucur că am reușit să aducem laolaltă două instituții culturale din două țări diferite. Este important pentru noi, ca universitate, să facilităm cooperarea dintre instituții, să creăm oportunități benefice pentru comunitatea locală” a punctat rectorul UAV, prof.univ.dr. Ramona Lile.