Ramona Lile „Înscrierile la UAV continuă pentru admiterea de toamnă”
07.08.2020Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad se pregătește pentru sesiunea de toamnă. Pentru
locurile rămase libere, se organizează o a doua sesiune de admitere în luna septembrie.
Înscrierile se pot face în luna august și septembrie, la centrul de înscrieri din Bd. Revoluției
nr. 72 (fosta clădire BNR, vis a vis de Primăria Arad), de luni până vineri între orele 9.00-
17.00
În prima sesiune de admitere a fost înregistrată o creștere a numărului celor înscriși cu 30
de procente mai mare decât cea a anului trecut. Peste 1.300 de studenți s-au înscris la
una din cele 9 facultăți ale UAV din care 450 s-au înscris on line sau la centrele din județ și
regiune. Cele mai solicitate specializări au fost: pedagogia învățământului primar și
prescolar, psihologie, administrație publică, muzică, educație fizică și sportivă,
management, finanțe-bănci, automatică și informatică aplicată, autovehicule rutiere,
informatică. O creștere considerabilă a fost la Facultatea de Teologie precum și la
specializările în limba engleză.
„Ne bucură faptul că numărul celor care au ales universitatea noastră este în creștere. Un
factor care cu siguranță a afectat această creștere, vizibilă în majoritatea centrelor
universitare, a fost procentul mai ridicat al celor care au luat bacalaureatul. Ne bucurăm că
am reușit să-i convingem pe acești absolvenți să aleagă UAV. Cred că un factor important
a fost oferta noastră educațională foarte bine calibrată la piața muncii.În ceea ce privește
metodologia de înscriere, candidații au avut la dispoziție și varianta on line a înscrierii, mult
mai solicitată anul acesta față de anii trecuți, precum și centrele locale de înscriere din
județ și regiune” a declarat rectorul UAV, prof.univ.dr. Ramona Lile.