Ramona Lile Un proiect pentru viitorul studenţilor

Ramona Lile „Un proiect pentru viitorul studenţilor”

21.11.2016

UAV Arad derulează în acest moment un proiect menit să ofere sprijin studenţilor în căutarea unui loc de muncă sau în continuarea studiilor. „ Modalităţi de asigurare a echităţii în educaţie şi de creştere a accesului la învăţământ superior” este un proiect finanţat de Consiliul Naţional pentru finanţarea învăţământului superior CNFIS care îşi propune consolidarea activităţii Centrului de Consiliere şi Orientare în Carieră (CCOC), ca un semnal clar al priorității pe care o acordă universitatea de stat din Arad creşterii accesului la învăţământ superior şi asigurării echităţii în educaţie. „Suntem o universitate în care studenţii au avut şi vor avea întotdeauna un cuvânt de spus. Este foarte important să le asigurăm tot sprijinul pentru dezvoltarea lor profesională, să îi punem în contact cu potenţialii angajatori. Ne bucurăm că acest proiect ne permite să dezvoltăm acest Centru de Consiliere şi Orientare în Carieră din cadrul universităţii noastre” a precizat rectorul UAV, prof.univ.dr. Ramona Lile.

„Ceea ce ne dorim este ca la finalul proiectului, să avem la nivelul fiecărei facultăţi din UAV consilieri care să poată oferi sprijinul lor studenţilor atât pentru continuarea unei cariere universitare cât şi pentru găsirea unui loc de muncă”,a punctat directorul de proiect prof.univ.dr Florentina Munteanu. O altă ţintă care se doreşte atinsă până la finalul proiectului este dezvoltarea unei reţele de agenţi economici de profil care pot fi parteneri de practică sau viitori angajatori precum şi dezvoltarea unei oferte de stagii de pregătire practică în toate domeniile de studii de la UAV. Deasemenea interacţiunea cu studenţii, fie prin intermediul discuţiilor, fie prin intermediul chestionarelor aplicate va permite o mai bună cunoaştere a problemelor acestora şi în acelaşi timp găsirea unor soluţii pentru rezolvarea lor.