Specialiști europeni în învățământul superior, la UAV
20.10.2023Trei domenii importante pentru învățământul superior, doi specialiști de talie internațională și două zile de muncă au creat cadrul pentru discuții aplicate privind calitatea actului educațional și dezvoltarea instituțională a Universității „Aurel Vlaicu” din Arad.
Așa poate fi rezumată vizita celor doi consilieri în probleme de învățământ: prof. Melita Kovacevic, de la Universitatea din Zagreb, care timp de două decenii a ocupat diferite posturi la nivel național și internațional în domeniul învățământului superior și dr. Yelena Istileulova, bursier Fullbright, lector în programele de MBA, expert în reforma educației.
Cele trei domenii puse în discuție au fost: dezvoltarea curriculei, abordări inovatoarea ale tehnicilor de predare și învățare, precum și internaționalizarea, fiecare oferind noi perspective pentru învățământul superior.
„A fost o vizită importantă pentru universitatea noastră care ne-a oferit noi perspective atât în abordarea actului educativ precum și în ceea ce privește dezvoltarea strategiei de internaționalizare. A fost o onoare și o bucurie pentru noi prezența celor două distinse personalități, experte în ceea ce privește politicile de implementare a reformelor în învățământul superior și cu siguranță ceea ce s-a discutat va fi implementat la nivelul UAV” a declarat rectorul UAV, Ramona Lile.
„Fiecare workshop a creat oportunitatea unor dezbateri valoroase. Am reușit să stabilim noi obiective de dezvoltare și, împreună cu colegii mei care au fost prezenți la întâlnire, Codruța Stoica - prorector privind cercetarea științifică, Alexandru Popa - prorector pe probleme de învățământ și asigurarea calității, vom încerca să creștem atât calitatea procesului de învățământ, cât și impactul universității noastre în spațiul academic european” a punctat prorectorul pe probleme de transparenţă academică şi relaţii internaționale”, Teodor Cilan.
Au mai participat la discuții: Florentina Munteanu, directorul scolii doctorale, Valentina Balaș, directorul departamentului de relații internaționale, Gerlinde Knap, responsabil instituțional Erasmus, Tiberiu Dughi, prodecan al Facultății de Științe ale Educației, Psihologie și Asistență Socială, Dana Rad, cadru didactic la aceeași facultate.