5

Sărbătoarea Sfinții Trei Ierarhi la Facultatea de Teologie a UAV

31.01.2024

Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din cadrul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad, împreună cu Seminarul Teologic Ortodox Arad, au sărbătorit această zi printr-un program liturgic-cultural, în Catedrala Veche din Arad.

Au fost prezenți Dr. Ramona Lile, Rectorul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad, Dr. Iustin Cionca, Președintele Consiliului Județean Arad, studenți teologi, elevi seminariști și un număr mare de credincioși.

Liturghia a fost oficiată de IPS Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, împreună cu PS Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, cadru didactic al Facultății de Teologie din Arad și PS Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei.

Soborul slujitorilor a fost alcătuit din părinții profesori ai Facultății de Teologie și ai Seminarului Teologic, în frunte cu Pr. Prof. Univ. Dr. Cristinel Ioja, Decanul Facultății de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din Arad și Pr. Prof. Călin-Dan Teuca, Directorul Seminarului Teologic Ortodox Arad.

Răspunsurile liturgice au fost date de corul reunit al studenților teologi și al elevilor seminariști instruit și condus de Pr. Lect. Univ. Dr. Tiberiu Ardelean, Diac. Prof. Marius Lăscoiu-Martin și Prof. Ștefan-Adrian Bugyi.

La finalul sfintei slujbe a avut loc lansarea volumului din colecția „In Honorem”, volum dedicat Părintelui Profesor Dr. Constantin Rus. Această colecție, inițiată de Facultatea de Teologie din Arad, sub coordonarea Pr. Prof. Univ. Dr. Cristinel Ioja reprezintă un omagiu adus dascălilor de teologie din Arad, ajunși la o vârstă venerabilă și care au slujit catedrei universitare întreaga viață.

Volumul a avut ca editori pe Arhim. Lect. Univ. Dr. Casian Rușeț și Protos. Lect. Univ. Dr. Iustin Popovici și a apărut la Editura Universității „Aurel Vlaicu” din Arad.