Ramona Lile "Caius Iacob, un concurs de tradiție al UAV"
24/05/2023Câștigătorii celei de a XIII-a ediții a concursului internațional „Caius Iacob” au fost premiați la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad într-un cadru festiv. În prezența rectorului UAV, Ramona Lile, a inspectorului școlar județean adjunct, Tocoianu Daniel, a inspectorului de specialitate, Alexandru Popa, directori și profesori din sistemul preuniversitar, a conducerii Facultății de Științe Exacte au fost recompensați cei mai buni elevi.
Au fost acordate 136 de premii pentru probele raționament matematic, tehnică matematică, programare și tehnologia informației: 20 de premii I, 22 de premii II, 30 de premii III și 64 de mențiuni pentru cele mai bune lucrări.Au participat peste 300 de elevi din 14 licee și colegii naționale din 3 județe.
„Anul acesta concursul s- a bucurat de o largă participare din partea elevilor de liceu. Îi felicităm pe toți concurenții pentru rezultatele obținute, pentru munca lor și îi așteptăm să se înscrie la Facultatea de Științe Exacte" a declarat Ramona Lile, rectorul UAV.
Ediția de anul acesta a Concursului „Caius Iacob” se bucură de sprijinul Consiliului Județean prin Centrul Cultural Județean Arad.